Art. 4. - Art. 4: Definiţii - Ghid de finantare din 2024 a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public

M.Of. 1122

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2024
Art. 4: Definiţii
(1)În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
1.a) beneficiar - solicitantul al cărui dosar de finanţare a fost aprobat în vederea finanţării, acesta încheind, în termenul prevăzut de ghid, contract de finanţare cu AFM;
2.b) cerere de finanţare nerambursabilă - formular completat conform anexei nr. 1 la prezentul ghid şi depus de către solicitant în cadrul sesiunii de depunere în vederea obţinerii finanţării;
3.c) cerere de prefinanţare - solicitarea completată conform anexei nr. 4 la contractul de finanţare, prin care beneficiarii solicită acordarea prefinanţării în cuantum de maximum 30% din valoarea totală a finanţării acordate, prevăzută în contractul de finanţare;
4.d) cerere de decontare - solicitare a beneficiarului adresată în scris AFM, în baza căreia se face decontarea cheltuielilor eligibile efectuate şi prevăzute prin contractul de finanţare, al cărei formular este prevăzut în anexa nr. 3 la contractul de finanţare;
5.e) cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de servicii, produse sau lucrări necesare implementării proiectului, cu condiţia îndeplinirii în mod cumulativ a criteriilor de eligibilitate, care pot fi decontate din Fondul pentru mediu;
6.f) cheltuieli neeligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de servicii, produse sau lucrări necesare implementării proiectului şi care nu sunt suportate din bugetul Programului, altele decât cele prevăzute la lit. e);
7.g) consumul iniţial anual de energie în iluminat public (kWh/an) (Ci) - consumul calculat după formula Pie x 4.150, unde Pie = puterea totală instalată a corpurilor de iluminat existente cuprinse în proiect (în kW), 4.150 = numărul mediu de ore de funcţionare a corpurilor de iluminat;
8.h) consum final anual de energie electrică în iluminat public - consum calculat după formula Pin x 4.150 x nr. de corpuri de iluminat propuse a fi înlocuite/completate pe stâlpi existenţi, unde 4.150 = numărul mediu de ore de funcţionare a corpurilor de iluminat.
NOTĂ:
Pin = (Pnn + Pbn), unde:
Pin (kW) = puterea totală instalată a unui corp de iluminat nou-montat;
Pnn (kW) = puterea totală nominală a sursei de lumină a corpului de iluminat nou-montat;
Pbn (kW) = puterea totală a aparatajului de comandă al corpului de iluminat nou-montat (cuprinzând aparataj de alimentare şi control ale surselor); la stabilirea consumului final de energie electrică se va lua în calcul atât consumul determinat de funcţionarea sistemului de telegestiune pentru numărul mediu de ore de funcţionare pe an, cât şi reducerea consumului determinată de sistemul de telegestiune;
9.i) contribuţie financiară - valoarea cheltuielilor necesare implementării proiectului, susţinută de către beneficiar din surse financiare proprii;
10.j) criterii de eligibilitate - normele sau principiile care trebuie îndeplinite cumulativ de către solicitant pentru obţinerea finanţării;
11.k) dosar de finanţare - cererea de finanţare nerambursabilă, însoţită de documentaţia care trebuie depusă de către solicitant în vederea analizării, selectării, avizării şi aprobării de către AFM;
12.l) dimare - termen tehnic (împrumutat din limba engleză) utilizat în general pentru a desemna reglajul prin variere al fluxului luminos al unei/unor surse de lumină;
13.m) dimmer - aparat utilizat pentru varierea fluxului luminos al unei/unor surse de lumină;
14.n) CLO (constant light/lumen output) - termen tehnic desemnând menţinerea constantă a fluxului luminos pe toată durata de viaţă (de funcţionare) a unui corp de iluminat, funcţie care cu ajutorul unui dispozitiv de control compensează continuu scăderea fluxului luminos al aparatului de iluminat cauzată de îmbătrânirea/uzura acestuia; funcţia este compatibilă cu dimarea şi, printr-o programare de precizie, protejează sursa LED, reduce degradarea şi schimbarea temperaturii de culoare şi face economie de energie electrică pe întreaga durată de viaţă a sistemului de iluminat;
15.o) economie de energie (%) - procentul rezultat din raportul consumului iniţial anual de energie în iluminatul public (kWh/an), aşa cum este definit la lit. g), şi consumul final anual de energie (kWh/an) rezultat în urma implementării proiectului, aşa cum este definit la lit. h), calculat după formula Een = (Ci-Cf)/Ci x 100;
16.p) iluminat stradal pietonal - iluminatul căilor de acces pietonal;
17.q) iluminat stradal rutier - iluminatul căilor de circulaţie rutieră;
18.r) lucrări de extindere - lucrări fizice exprimate cantitativ, calitativ şi valoric pentru dezvoltarea sistemului de iluminat existent;
19.s) lucrări de modernizare - lucrări fizice exprimate cantitativ, calitativ şi valoric pentru ridicarea nivelului performanţelor prevăzute iniţial;
20.ş) obiectiv de investiţii - rezultatul scontat la investirea de capital pe timp limitat, ca urmare a realizării unuia sau mai multor obiecte de investiţii, situate pe un amplasament distinct delimitat, care asigură satisfacerea cerinţelor formulate de beneficiarul investiţiei şi de investitor;
21.t) operator de servicii de utilităţi publice, denumit şi operator - persoana juridică de drept public sau de drept privat, cu capital public, privat sau mixt, înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care asigură nemijlocit furnizarea/prestarea, în condiţiile reglementărilor în vigoare, a unui serviciu de utilităţi publice sau a uneia sau mai multor activităţi din sfera serviciilor de utilităţi publice;
22.ţ) operator regional - operatorul societate reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu capital social integral al unora sau al tuturor unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice. Operatorul regional asigură furnizarea/prestarea serviciului/activităţii de utilităţi publice pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale asociate, exploatarea sistemelor de utilităţi publice aferente acestora, precum şi implementarea programelor de investiţii publice de interes zonal ori regional destinate înfiinţării, modernizării şi/sau, după caz, dezvoltării infrastructurii tehnico-edilitare aferente acestor servicii/activităţi, realizate în comun în cadrul asociaţiei. Operatorul regional se înfiinţează în baza hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale membre ale unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară având ca scop serviciile de utilităţi publice, fie prin înfiinţarea unei noi societăţi, fie prin participarea la capitalul social al unuia dintre operatorii existenţi deţinut de o unitate administrativ-teritorială membră a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară, în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Operatorul regional este asimilat organismelor prestatoare de servicii publice prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;
23.u) poluare luminoasă - suma tuturor efectelor adverse ale luminii artificiale (de exemplu: intruziunea în natură a luminii artificiale care provoacă efecte negative asupra oamenilor şi a altor fiinţe vii, lumina artificială prezentă acolo unde şi/sau când nu este nevoie, lumină de culoare nepotrivită sau lumină în exces faţă de cerinţele cantitative normate etc.);
24.v) puterea nominală - puterea exprimată în W a sursei/surselor de lumină, termen utilizat la evaluarea consumului energetic al unui corp de iluminat, fără a lua în calcul şi consumul aparatajului de comandă;
25.w) puterea totală instalată a corpurilor de iluminat existente - (Pie) = (Pne + Pbe) x nr. de corpuri de iluminat existente, unde Pne = puterea nominală a surselor de iluminat existente, Pbe = puterea balastului (pentru corpurile de iluminat cu balast). Puterea balastului va fi, în acest caz, maximum 15% din puterea nominală a surselor de iluminat existente;
26.x) puterea totală instalată a corpurilor de iluminat proiectate (şi nou-montate) - puterea totală instalată exprimată în W a corpurilor de iluminat nou-montate [cuprinzând puterea totală a surselor de lumină, împreună cu puterea aparatajului de comandă (alimentare şi control)];
27.y) sesiune de înscriere - perioadă determinată, pe parcursul căreia solicitantul se poate înscrie în cadrul Programului prin depunerea prin intermediul aplicaţiei a dosarului de finanţare;
28.z) sistemul de distribuţie a energiei electrice - totalitatea instalaţiilor deţinute de un operator de distribuţie care cuprinde ansamblul de linii, inclusiv elemente de susţinere şi de protecţie ale acestora, staţii electrice, posturi de transformare şi alte echipamente electroenergetice conectate între ele, cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv, destinate transmiterii energiei electrice de la reţelele electrice de transport sau de la producători către instalaţiile proprii ale consumatorilor de energie electrică;
29.aa) sistem de iluminat public - ansamblu format din puncte de aprindere, cutii de distribuţie, cutii de trecere, linii electrice de joasă tensiune subterane sau aeriene, fundaţii, elemente de susţinere a liniilor, instalaţii de legare la pământ, console, corpuri de iluminat, accesorii, conductoare, izolatoare, cleme, armături, echipamente de comandă, automatizare şi măsurare utilizate pentru iluminatul public;
30.bb) sistem de telegestiune a iluminatului - sistem de monitorizare, comandă şi transmisie de date care permite obţinerea de informaţii detaliate asupra reţelei de iluminat în vederea optimizării consumurilor de energie, a costurilor şi funcţionării acesteia şi care poate grupa funcţiuni de reglare a fluxului luminos la nivelul întregului obiectiv de investiţie, având ca suport tehnologiile de comunicare şi informaţionale actuale, aplicat la sistemele de iluminat public, cu scopul de a asigura exploatarea eficientă şi operativă a sistemului de iluminat, creşterea nivelului de calitate a serviciului către cetăţeni, scăderea emisiilor de CO2 şi asigurarea protecţiei mediului înconjurător;
31.cc) solicitant - unitatea administrativ-teritorială organizată la nivel de comună, oraş sau municipiu, care depune dosar de finanţare în cadrul Programului.
(2)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a)termenul "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel. Termenul se calculează fără a se lua în calcul prima şi ultima zi, iar când ultima zi cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează. Documentele şi actele solicitate prin ghid pot fi utilizate şi în data eliberării lor;
b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
(3)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:
a)AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;
b)TVA - taxa pe valoarea adăugată;
c)UAT - unitatea administrativ-teritorială;
d)DALI - documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii;
e)SF - studiul de fezabilitate.