Art. 2. - Art. 2: Scopul, obiectul şi indicatorii de performanţă ai Programului - Ghid de finantare din 2024 a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public

M.Of. 1122

În vigoare
Versiune de la: 11 Noiembrie 2024
Art. 2: Scopul, obiectul şi indicatorii de performanţă ai Programului
(1)Scopul Programului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea unor corpuri de iluminat cu surse LED care să determine o eficienţă energetică ridicată şi poluare luminoasă minimă.
(2)Obiectul Programului vizează modernizarea sistemelor de iluminat public prin înlocuirea corpurilor de iluminat existente având un consum ridicat de energie electrică cu corpuri de iluminat cu surse LED, completarea sistemului de iluminat public existent cu corpuri de iluminat cu surse LED (în situaţiile în care stâlpii de pe tronsonul respectiv nu sunt echipaţi cu corpuri de iluminat sau acestea sunt deteriorate/nefuncţionale), extinderea sistemului de iluminat existent, precum şi achiziţionarea şi instalarea sistemelor de telegestiune aferente obiectivelor de investiţii.
(3)Indicatorii de performanţă ai Programului sunt:
a)reducerea consumului anual de energie primară în iluminat public (kWH/an). Acest indicator va fi declarat de către beneficiar în raportul de finalizare şi în fiecare raport de monitorizare depus anual;
b)scăderea anuală a gazelor cu efect de seră (echivalent tone de CO2). Se va calcula ca sumă a cantităţii de gaze cu efect de seră diminuate prin implementarea fiecărui proiect. Cantitatea de gaze cu efect de seră diminuată în cadrul fiecărui proiect este cea prevăzută în raportul de finalizare, respectiv în raportul anual de monitorizare.
I = Sumani=1 Q,
unde:
I = reducerea anuală a cantităţii de gaze cu efect de seră (echivalent tone CO2);
Q = cantitatea de CO2 diminuată în cadrul unui proiect implementat;
n = numărul de proiecte finalizate.