Art. 7. - Art. 7: Definiţii şi acronime - Ghid de finantare din 2023 a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională
M.Of. 364
În vigoare Versiune de la: 12 Februarie 2025
Art. 7: Definiţii şi acronime
(1)În sensul prezentului ghid, termenii şi expresiile de mai jos se definesc astfel:
n)instalator validat - instalatorul care are încheiat contract de participare în vederea decontării şi a constituit garanţia în favoarea AFM, conform prevederilor art. 15;
a)analiza documentelor - procesul prin care se verifică eligibilitatea solicitantului şi a proiectului propus spre finanţare, în baza documentelor încărcate în aplicaţia informatică;
b)aplicaţie informatică - software administrat şi pus la dispoziţie gratuit de către AFM, prin intermediul căruia este gestionat programul, denumit în cuprinsul ghidului aplicaţie;
c)beneficiar - solicitantul persoană fizică căruia i-a fost aprobată finanţarea de AFM sau solicitantul unitate de cult care a încheiat contract de finanţare;
d)cerere de decontare - solicitare a instalatorului validat adresată AFM, în baza căreia se verifică şi se plăteşte contravaloarea cheltuielilor eligibile; modelul cererii de decontare este prevăzut în anexa nr. 5;
e)cerere de validare - solicitare completată şi încărcată în aplicaţie, în cadrul sesiunii de validare, de către instalator, în vederea acceptării în program, conform modelului prevăzut în anexa nr. 1;
f)certificat de racordare - document emis de către operatorul de reţea în vederea punerii sub tensiune a instalaţiilor electrice de la locul de consum şi/sau de producere şi a utilizării reţelei, care certifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute în avizul tehnic de racordare valabil, conform Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59/2013, cu modificările şi completările ulterioare;
g)cheltuieli eligibile - cheltuieli efectuate de către beneficiar cu achiziţia de produse şi/sau lucrări necesare implementării proiectului şi care pot fi finanţate de AFM;
h)contract de finanţare - contractul încheiat între solicitantul aprobat unitate de cult şi AFM, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 4;
i)contract de participare în vederea decontării - contractul încheiat între instalator şi AFM, al cărui model este prevăzut în anexa nr. 2, denumit în continuare contract de participare;
j)contribuţie proprie - suma de 3.000 lei susţinută în mod obligatoriu de către beneficiar din surse proprii pentru achiziţionarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile; în situaţia în care achiziţia depăşeşte valoarea de 33.000 lei, diferenţa este suportată de către beneficiarul finanţării din surse proprii;
k)curent (electric) alternativ - curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este inversată la intervale egale (ciclice);
l)curent (electric) continuu - curent electric la care direcţia de curgere (deplasare) a electronilor este într-un singur sens;
m)instalator - operatorul economic specializat care comercializează şi instalează sistemele de panouri fotovoltaice pentru producerea energiei electrice;
n)instalator validat - instalatorul care are încheiat contract de participare în vederea decontării şi a constituit garanţia în favoarea AFM, conform prevederilor art. 15;o)instalaţie de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile - un subset de sisteme de stocare a energiei care foloseşte o soluţie electrochimică, destinat captării energiei electrice produse din surse regenerabile şi stocării acesteia pentru utilizarea ulterioară şi livrarea surplusului în sistemul energetic naţional, denumit în cuprinsul ghidului instalaţie de stocare;
p)invertor - dispozitiv care permite transformarea curentului continuu produs de sistemul de panouri fotovoltaice în curent alternativ;
q)momentul înscrierii în program - momentul încărcării în aplicaţia informatică a documentelor prevăzute la art. 19 de către solicitantul de finanţare;
r)panou (modul) solar fotovoltaic - blocul constructiv de bază al unui sistem de panouri fotovoltaice, constituit dintr-un număr de celule solare fotovoltaice interconectate;
s)procedură de analiză - documentul aprobat prin dispoziţie a preşedintelui AFM, care stabileşte modalitatea de verificare de către instalatori a documentelor încărcate de solicitanţi în aplicaţie;
t)putere de vârf - peak power - puterea de ieşire a unei celule fotovoltaice/modul fotovoltaic la temperaturi de operare de 25°C în plină lumină (iradiere) solară de 1.000 waţi pe metru pătrat [într-o zi senină, cu soarele sus şi celulele fotovoltaice (fotoelectrice) îndreptate cu faţa direct spre soare, incidentă razelor perpendicular] - unitatea de măsură - Wp (watt peak);
u)putere electrică (P) - puterea electrică (P = măsurată în watt) este produsul dintre tensiunea curentului electric (U - măsurată în volţi) şi intensitatea curentului electric (I = măsurată în amperi);
v)sistem de panouri fotovoltaice - complex de instalaţii, echipamente şi elemente noi, care, împreună, sunt destinate producerii de energie electrică utilizând energia solară; componentele principale ale acestuia sunt: panourile fotovoltaice, instalaţia de stocare, invertorul/invertoarele, structura de susţinere a sistemului, tabloul electric curent continuu/curent alternativ, instalaţia de legare la pământ, sistemul de protecţie contra descărcărilor atmosferice şi smartmeter;
w)sesiune de finanţare - perioadă de timp înăuntrul căreia se derulează etapele programului prevăzute la art. 8, în limita sumelor alocate în bugetul Fondului pentru mediu; în cursul unui an calendaristic pot fi demarate mai multe sesiuni de finanţare;
x)solicitant - persoana fizică sau unitatea de cult care s-a înscris în aplicaţie şi a depus documentele prevăzute la art. 19.
(2)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele reguli de interpretare:
a)termenul de "zi" sau "zile" reprezintă zi calendaristică ori zile calendaristice, dacă nu se specifică altfel;
b)cu excepţia unor prevederi contrare, cuvintele la forma de singular includ şi forma de plural şi viceversa, acolo unde acest lucru este permis de context.
(3)În cuprinsul prezentului ghid sunt utilizate următoarele acronime:
a)AFM - Administraţia Fondului pentru Mediu;
b)ANRE - Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei;
c)TVA - taxa pe valoarea adăugată.