Art. 16. - Art. 16: Criterii de eligibilitate a solicitantului în vederea obţinerii finanţării - Ghid de finantare din 2023 a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională

M.Of. 364

În vigoare
Versiune de la: 12 Februarie 2025
Art. 16: Criterii de eligibilitate a solicitantului în vederea obţinerii finanţării
(1)Beneficiază de finanţare solicitantul persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii la momentul înscrierii în aplicaţie:
1._
a)este persoană fizică cu domiciliul sau rezidenţa permanentă în România;
b)nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi la bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
c)domiciliază la adresa unde se va implementa proiectul;
d)este proprietar al imobilului-construcţie pe care se amplasează sistemul de panouri fotovoltaice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, este proprietar/deţine un drept de folosinţă şi asupra imobilului-teren, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară; nu este eligibil solicitantul al cărui drept de proprietate asupra imobilului-construcţie şi/sau teren este înscris provizoriu în cartea funciară;
e)imobilul pe care se implementează proiectul:
(i)nu este afectat de sarcini în favoarea unei persoane juridice, cu excepţia cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară, potrivit extrasului de carte funciară;
(ii)destinaţia construcţiei este doar pentru locuinţă sau anexe care o deservesc, potrivit extrasului de carte funciară;
(iii)nu face obiectul unui litigiu în curs de soluţionare la instanţele judecătoreşti, vreunei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun sau al unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică, potrivit extrasului de carte funciară;
(iv)nu este declarat/înregistrat ca sediu social/fiscal al unei entităţi care desfăşoară activităţi economice/profesionale; de asemenea, nu se desfăşoară activităţi economice/profesionale la locul de implementare a proiectului; prin excepţie, solicitantul poate fi eligibil dacă face dovada unei contorizări separate;
f)nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, sub formă de bloc/condominiu, cu mai mult de două unităţi individuale cu destinaţie de locuinţă;
g)nu este eligibil solicitantul care a mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanţare, în baza unei cereri/solicitări aprobate de AFM, pentru achiziţia de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM;
h)nu sunt eligibili coproprietarii/devălmaşii care au mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanţare, în baza unei cereri/solicitări aprobate de AFM, pentru achiziţia de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM, pentru un imobil înscris în aceeaşi carte funciară.
2.Prin excepţie, în cazul solicitanţilor ale căror cereri au fost aprobate, dar nu au beneficiat de finanţare întrucât a intervenit o cauză de transmitere a proprietăţii imobilului, anterior aprobării de către AFM, succesorii/terţii dobânditori ai imobilului sunt eligibili.
(2)Beneficiază de finanţare solicitantul unitate de cult care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
a)nu are obligaţii restante la bugetul de stat şi bugetul local, conform legislaţiei naţionale în vigoare;
b)nu este eligibil solicitantul care a mai beneficiat sau urmează a beneficia de finanţare, în baza unei cereri/solicitări aprobate de AFM, pentru achiziţia de sisteme de panouri fotovoltaice, în cadrul programelor derulate de AFM.
(3)Solicitanţii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) completează şi îşi asumă în aplicaţie declaraţiile prevăzute în anexa nr. 3.