Art. 8. - De asemenea, persoanele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 vor beneficia de următoarele drepturi: - Decretul-Lege 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri - REPUBLICARE*)

M.Of. 1208

În vigoare
Versiune de la: 16 Noiembrie 2024
Art. 8
(1)Persoanele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 pot fi scutite de la plata impozitelor şi taxelor locale, prin hotărâre a consiliului local.
(2)De asemenea, persoanele aflate în una dintre situaţiile prevăzute la art. 1 vor beneficia de următoarele drepturi:
a)asistenţă medicală şi medicamente, în mod gratuit şi prioritar, atât în tratament ambulatoriu, cât şi pe timpul spitalizărilor;
b)transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparţinând societăţilor cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăţilor cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul;
c)douăsprezece călătorii gratuite, anual, pe calea ferată română, cu clasa I, pe toate categoriile de trenuri de persoane, cu mijloace de transport auto sau cu mijloace de transport fluviale, după caz, la alegere, folosirea acestora fiind posibilă şi de către însoţitori, membri de familie, în cadrul numărului de călători stabilit pentru titular;
d)un bilet pe an, gratuit, pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică;
e)în cadrul numărului de călătorii stabilit pentru titulari conform lit. b) şi c), aceştia le pot folosi şi pentru însoţitori. Tichetele de călătorie gratuite pot fi ridicate şi utilizate şi de către soţul/soţia sau de către alte persoane mandatate de titulari să le reprezinte interesele, pe bază de împuternicire cu dată certă, însoţită de o copie a actului de identitate al titularului tichetului, nefiind necesară prezenţa titularului la momentul realizării călătoriei;
f)scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor;
g)prioritate la instalarea unui post telefonic, precum şi scutire de plata taxei de abonament;
h)acordarea la cerere, cu titlu gratuit, a unui loc de veci.
(3)De drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) beneficiază şi persoanele prevăzute la art. 5.