Capitolul ii - Stabilirea si recuperarea pagubelor - Decretul 207/1976 privind raspunderea materiala a militarilor

B.Of. 63

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Ianuarie 1990
CAPITOLUL II:Stabilirea si recuperarea pagubelor
Art. 15
(1)Comandantul (seful) care a constatat existenta pagubei sau care a luat cunostinta de producerea acesteia dispune, in scris, de indata, executarea cercetarii administrative.
(2)Cercetarea administrativa se face de organe din unitatea in care s-a produs paguba ori de la esaloanele superioare sau de catre organe de control specializate.
Art. 16
(1)Termenul pentru efectuarea cercetarii administrative si inregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data cind comandantul (seful) a luat cunostinta de producerea pagubei.
(2)Daca cercetarea administrativa nu s-a putut efectua in termenul prevazut la alin. 1, datorita complexitatii cazului ori pentru alte motive temeinic justificate, la cerere, comandantul (seful) esalonului superior poate prelungi acest termen, cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris.
(3)Cercetarea imprejurarilor in care s-a produs paguba se face cu chemarea si ascultarea celor in cauza, pentru declaratii si explicatii scrise si prezentarea de probe in aparare.
Art. 17
(1)Obligarea la plata despagubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor si serviciilor nedatorate, precum si obligarea la restituirea sumelor incasate fara drept, se fac prin ordin de zi de imputare.
(2)Ordinul de zi de imputare se emite de catre comandantul (seful) unitatii al carui organ a efectuat cercetarea administrativa si constituie titlu executoriu de la data cind a fost comunicat celui obligat la plata.
(3)Cind in situatiile prevazute la alin. 1 in cauza este comandantul (seful) de unitate, singur sau impreuna cu alte persoane, ordinul de zi de imputare se emite de comandantul (seful) esalonului superior.
(4)Ordinul de zi de imputare se emite in termen de cel mult 30 de zile de la data inregistrarii actului de cercetare administrativa la organul competent sa-l emita si se comunica in termen de cel mult 15 zile celui obligat la plata.
(5)Ordinul de zi de imputare va fi motivat si va cuprinde termenul in care poate fi contestat si organul competent sa solutioneze contestatia.
(6)Dovada temeiniciei si legalitatii ordinului de zi de imputare este in sarcina unitatii al carei comandant (sef) l-a emis.
Art. 18
(1)In cazul in care, din motive temeinice, nu s-a efectuat cercetarea administrativa sau nu s-a emis ordinul de zi de imputare, in termenele prevazute la art. 16 si 17, precum si in cazul cind ordinul de zi de imputare s-a emis impotriva altei persoane decit cea care a produs paguba ori pentru o paguba mai mica decit cea reala, comandantul (seful) competent poate cere comisiei de jurisdictie a imputatiilor repunerea in termen. Cererea se va face in cel mult 15 zile de la incetarea cauzei care a impiedicat efectuarea cercetarii administrative sau emiterea ordinului de zi de imputare ori de la data cind comandantul (seful) competent a luat cunostinta ca ordinul de zi de imputare s-a dat impotriva altei persoane decit cea care a produs paguba sau pentru o paguba mai mica decit cea reala.
(2)Comisia de jurisdictie a imputatiilor, judecind cererea de repunere in termen, o admite sau o respinge prin hotarire, care este definitiva. Hotarirea se comunica, in termen de cel mult 15 zile de la pronuntare, comandantului (sefului) unitatii care a solicitat repunerea in termen.
(3)In cazul in care comisia de jurisdictie a imputatiilor a admis cererea de repunere in termen, termenele prevazute de art. 16 si 17 curg de la data inregistrarii hotaririi la unitatea in cauza.
Art. 19
Dupa expirarea termenelor prevazute de art. 16 si 17, paguba se imputa celor vinovati de neefectuarea cercetarii administrative sau de neemiterea ordinului de zi de imputare, cu exceptia situatiilor in care, potrivit prevederilor art. 18, s-a dispus repunerea in termen.
Art. 20
Pentru acoperirea pagubelor, precum si pentru restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite in natura ori a serviciilor nedatorate, cel in cauza poate sa-si ia angajament de plata, in scris, care constituie titlu executoriu.
Art. 21
Comandantul (seful) care a emis ordinul de zi de imputare ori al carui organ a primit angajamentul de plata, precum si comandantul (seful) esalonului superior, atunci cind constata ca imputatia este in total sau in parte neintemeiata ori nelegala, poate oricind s-o anuleze sau s-o reduca, prin ordin de zi pe unitate, in favoarea celor obligati la plata, daca intre timp nu s-a pronuntat o hotarire asupra contestatiei facute impotriva ordinului de zi de imputare sau a angajamentului de plata.
Art. 22
(1)Sumele stabilite pentru acoperirea pagubelor aduse Ministerului Apararii Nationale sau Ministerului de Interne se retin in rate lunare din solda, precum si din orice alte drepturi banesti ale militarilor in cauza, in conditiile legii, incepind cu prima solda cuvenita acestora.
(2)Ratele nu pot fi mai mari de 1/3 din solda neta pentru cadrele militare si, respectiv, din solda, indemnizatiile si orice alte drepturi banesti cuvenite celorlalte categorii de militari, fara a se putea depasi, impreuna cu celelalte retineri pe care le au cei in cauza, jumatate din aceste drepturi, cu exceptia cazurilor cind prin lege se stabileste altfel.
(3)Pina la raminerea definitiva a titlurilor executorii, sumele retinute in baza acestora se consemneaza la Casa de Economii si Consemnatiuni.
Art. 23
(1)Acoperirea pagubelor aduse Ministerului Apararii Nationale sau Ministerului de Interne se poate face si prin depunerea in natura a bunurilor, ori de cite ori valoarea raportata la fiecare persoana raspunzatoare este de pina la 1.000 lei, in urmatoarele conditii:
a)bunurile sa fie identice sau sa aiba caracteristici similare celor care lipsesc si sa corespunda atit cantitativ cit si calitativ.
b)sa fie procurate de la unitatile comertului de stat sau cooperatist, iar dovada procurarii lor sa se faca cu acte legale;
c)sa fie predate la sediul unitatii la care s-a constatat paguba.
(2)Ministrul apararii nationale si ministrul de interne pot aproba ca despagubirea prin depunere in natura sa se faca in conditiile alin. 1 si in cazurile in care valoarea raportata la fiecare persoana raspunzatoare depaseste 1.000 lei.