Decretul 1070/2025 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară

M.Of. 1065

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2025
Decretul 1070/2025 privind conferirea Ordinului Virtutea Militară
Dată act: 19-nov-2025
Emitent: Presedintele Romaniei
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din Constituţia României, republicată, ale art. 4 alin. (1) şi alin. (2) lit. c), art. 8 lit. A din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 459/2002 privind Ordinul Virtutea Militară şi Medalia Virtutea Militară, cu modificările ulterioare,
cu prilejul Zilei Naţionale a României,
în semn de apreciere a carierei sale militare de excepţie, marcată de exercitarea unor funcţii de comandă şi de stat major la cel mai înalt nivel în cadrul forţelor armate americane şi NATO, pentru sprijinul deosebit acordat în susţinerea activităţilor Armatei României în cadrul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa, precum şi pentru contribuţiile aduse la îndeplinirea unor misiuni comune cu ţara noastră,
Preşedintele României decretează:
Articol unic
Se conferă Ordinul Virtutea Militară în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, domnului general-maior Matthew J. Van Wagenen.
-****-

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

NICUŞOR-DANIEL DAN

În temeiul art. 100 alin. (2) din Constituţia României, republicată, contrasemnăm acest decret.

PRIM-MINISTRU

ILIE-GAVRIL BOLOJAN

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 1065 din data de 19 noiembrie 2025