§ 18. - Decizia 96/2016 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (5) teza finală din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
M.Of. 346
În vigoare Versiune de la: 5 Mai 2016
13. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 17 alin. (5) teza finală din Codul muncii sunt neconstituţionale în raport cu dispoziţiile art. 31 şi art. 41 din Constituţie, sens în care arată că informarea şi consultarea angajaţilor reprezintă o măsură de protecţie socială a muncii şi are drept premisă existenţa unor raporturi de muncă, plasate, la rândul lor, în sfera de protecţie a dreptului la muncă, consacrat de art. 41 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, obligaţia legiuitorului de a institui măsuri concrete de informare şi consultare a angajaţilor vizează, din punct de vedere temporal, perioada cuprinsă între începerea şi încetarea raporturilor de muncă, astfel încât, în tot acest interval de timp, angajatorul trebuie să se manifeste activ în îndeplinirea cu bună-credinţă a acestei obligaţii. Stabilind obligativitatea interpretării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în concordanţă cu tratatele internaţionale la care România este parte, legiuitorul constituant a impus în mod implicit un nivel de protecţie constituţională a drepturilor şi libertăţilor fundamentale cel puţin la nivelul celui prevăzut în actele juridice internaţionale. În acest context, reglementarea unei măsuri de protecţie socială a muncii într-un tratat internaţional, coroborată cu importanţa şi amplitudinea sa socială, are drept rezultat conferirea dreptului sau libertăţii prevăzute în cuprinsul Constituţiei, a unei interpretări în consonanţă cu tratatul internaţional, cu alte cuvinte a unei interpretări care dezvoltă în mod evolutiv conceptul constituţional. De altfel, potrivit părţii I pct. 21 şi 29 din Carta socială europeană revizuită adoptată la Strasbourg la 3 mai 1996, ratificată prin Legea nr. 74/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999, "lucrătorii au dreptul de a fi informaţi şi consultaţi în cadrul întreprinderii", respectiv "lucrătorii au dreptul de a fi informaţi şi consultaţi în procedurile de concediere colectivă" [a se vedea art. 17 alin. (3) lit. i) din Codul muncii care prevede condiţiile de acordare a preavizului de către părţile contractante şi durata acestuia] - ceea ce, prin prisma art. 11 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituţie, nu poate duce decât la interpretarea dreptului la protecţia socială a muncii în sensul că acesta cuprinde ca elemente componente informarea şi consultarea angajaţilor, acestea fiind, astfel, integrate conţinutului normativ al dreptului fundamental anterior menţionat. Având în vedere cele anterior expuse, apreciază că teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie are un conţinut normativ flexibil tocmai pentru a putea fi adaptat la schimbările social-economice la care este supusă societatea de-a lungul timpului. Această concluzie este susţinută şi de faptul că teza a doua a aceluiaşi text constituţional, pentru a defini elementele componente ale dreptului la măsuri de protecţie socială a muncii, dezvoltă teza întâi a art. 41 alin. (2) din Constituţie, printr-o trimitere generică la lege. Această trimitere la lege permite Curţii Constituţionale ca, prin jurisprudenţa sa, să constituţionalizeze acele drepturi ale angajaţilor prevăzute de lege care reprezintă fie o transpunere a unor prevederi din tratate internaţionale la care România este parte, fie măsuri de protecţie socială a muncii, cu un impact social-economic deosebit. Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 64 din 24 februarie 2015.