§ 63. - Decizia 92/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) şi art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011

M.Of. 196

În vigoare
Versiune de la: 8 Aprilie 2013
Totodată, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 7 februarie 2013, Curtea, pronunţându-se asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea nr. 62/2011, a statuat că "faptul că reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândeşte doar dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puţin jumătate plus unu din numărul angajaţilor unităţii ţine exclusiv de opţiunea şi politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altul cu condiţia de a nu afecta dreptul de asociere în sindicate şi de a nu atinge rolul constituţional al sindicatelor. Constituţia garantează posibilitatea nelimitată a angajaţilor de a se asocia în sindicate şi rolul sindicatelor de apărare a drepturilor şi de promovare a intereselor profesionale, economice şi sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiţii la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condiţiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiţii şi exigenţe în ceea ce priveşte activitatea sindicală, cu condiţia de a nu afecta substanţa prevederilor art. 9 şi art. 40 alin. (1) din Constituţie".