§ 37. - Decizia 91/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. c) şi ale art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
M.Of. 863
În vigoare Versiune de la: 28 August 2024
28. Deciziile organelor competente de expertiză medicală referitoare la aptitudinea salariatului de a-şi îndeplini atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat determină efecte juridice diferite. Astfel, în ceea ce priveşte situaţiile puse în discuţie de autoarea prezentei excepţii de neconstituţionalitate, respectiv decizia prin care se stabileşte că salariatul este "apt condiţionat" şi cea prin care se stabileşte inaptitudinea permanentă a acestuia, Curtea observă că acestea generează obligaţii diferite din partea angajatorului. În primul caz, în temeiul art. 41 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia salariaţii au dreptul la protecţia socială a muncii, care priveşte, între altele, securitatea şi sănătatea acestora, precum şi al Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 26 iulie 2006, angajatorul este ţinut să ia măsuri pentru asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, a sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă. În acest sens, art. 6 alin. (1) din Legea nr. 319/2006 dispune că angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea şi sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă. Dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din aceeaşi lege obligă angajatorul să asigure cadrul organizatoric şi mijloacele necesare securităţii şi sănătăţii în muncă, potrivit următoarelor principii: a) evitarea riscurilor; b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate; c) combaterea riscurilor la sursă; d) adaptarea muncii la om, în special în ceea ce priveşte proiectarea posturilor de muncă, alegerea echipamentelor de muncă, a metodelor de muncă şi de producţie, în vederea reducerii monotoniei muncii, a muncii cu ritm predeterminat şi a diminuării efectelor acestora asupra sănătăţii; e) adaptarea la progresul tehnic; f) înlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai puţin periculos; g) dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care să cuprindă tehnologiile, organizarea muncii, condiţiile de muncă, relaţiile sociale şi influenţa factorilor din mediul de muncă; h) adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecţie colectivă faţă de măsurile de protecţie individuală; i) furnizarea de instrucţiuni corespunzătoare lucrătorilor. Prin urmare, în cazul în care condiţiile stabilite prin decizia organelor competente de expertiză medicală de constatare a aptitudinii condiţionate a lucrătorului privesc obligaţii ce îi revin angajatorului potrivit dispoziţiilor Legii nr. 319/2006, acesta este ţinut să îndeplinească şi să adapteze activitatea şi condiţiile de desfăşurare a acesteia în raport cu necesităţile impuse de starea de sănătate a lucrătorului.