§ 17. - Decizia 91/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 61 lit. c) şi ale art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

M.Of. 863

În vigoare
Versiune de la: 28 August 2024
13. Referitor la dispoziţiile art. 62 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, autoarea excepţiei susţine că acestea încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece nu întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii în ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de 30 de zile calendaristice pentru emiterea deciziei de concediere (data constatării cauzei concedierii prin fişa de aptitudine). Astfel, nu este cert dacă acest termen se aplică şi în ipoteza concedierii pentru "aptitudine condiţionată", care nu îi permite salariatului să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Dispoziţiile de lege criticate au aplicabilitate pentru toate situaţiile reglementate de art. 61 lit. b)-d) din Codul muncii şi nu permit să se facă distincţie între situaţiile prevăzute de art. 61 lit. c), când prin decizia organelor competente de expertiză medicală se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului - în această situaţie fiind posibilă aplicarea termenului-limită de emitere a deciziei de concediere în 30 de zile, începând cu data constatării cauzei concedierii, care este data luării la cunoştinţă de către angajator a fişei de aptitudine cu avizul "inapt" - şi situaţia când prin decizia organelor competente de expertiză medicală se constată aptitudinea condiţionată fizică şi/sau psihică a salariatului, care nu îi permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. În acest din urmă caz, data de la care curge termenul de 30 de zile în care se poate emite decizia de concediere nu poate fi data luării la cunoştinţă de către angajator a fişei de aptitudine în muncă a salariatului cu evaluarea "apt condiţionat", deoarece angajatorul este cel care are obligaţia de a decide care sunt măsurile de protecţie ce urmează a fi luate, după ce a analizat dacă, în raport cu condiţiile concrete de muncă şi cu atribuţiile ce îi revin salariatului, poate să îi asigure acestuia îndeplinirea atribuţiilor prevăzute în fişa postului, în condiţii de siguranţă şi de securitate în muncă.