§ 11. - Decizia 900/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 136^1 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor şi ale art. 118 din Codul penal

M.Of. 530

În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2010
În ceea ce priveşte prevederile art. 118 din Codul penal, autorul excepţiei susţine că încalcă dispoziţiile din Legea fundamentală referitoare la protecţia proprietăţii private, nefiind corelate cu situaţiile prevăzute de legea penală la înlocuirea răspunderii penale, în special cu cele din art. 181 alin. (1) şi (3) din Codul penal. Arată că măsura confiscării bunului legal dobândit se face numai în temeiul unei legi, de către autoritatea judecătorească, nu de organele poliţiei sau ale parchetului, în legătură cu care precizează că în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de la Luxemburg s-a constatat că fac parte din organele administrative.