§ 37. - Decizia 90/2019 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

M.Of. 343

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2019
31. Astfel, Curtea reţine că, în aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.478/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 10 noiembrie 2010. Acest ordin reglementează aspecte esenţiale ale ocupării funcţiilor de execuţie şi de conducere din sistemul administraţiei penitenciare, şi anume probele de concurs, condiţiile în care candidaţii sunt declaraţi "admişi" şi posibilitatea de contestare a rezultatelor concursului/examenului.