§ 33. - Decizia 90/2019 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

M.Of. 343

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2019
27. Curtea a mai constatat că dispoziţiile de lege criticate generează situaţia ca un aspect esenţial care vizează naşterea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de execuţie trebuie să respecte anumite cerinţe de stabilitate şi previzibilitate. Astfel, delegarea atribuţiei de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ de nivel infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. În consecinţă, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate contravin şi prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5) din Constituţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 172 din 24 martie 2016, paragraful 22, şi Decizia nr. 306 din 8 mai 2018, paragraful 25).