§ 21. - Decizia 90/2019 [A] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

M.Of. 343

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2019
17. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.478/C/2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Prevederile criticate sunt indisolubil legate de cele ale art. 13 alin. (1) lit. a), art. 26 alin. (1)-(3), art. 29, art. 30 şi art. 11 din Legea nr. 293/2004, care au relevanţă în materia ocupării funcţiilor funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în materia ocupării funcţiilor specifice funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, legiuitorul primar a reglementat cele mai importante aspecte, după cum urmează: regula conform căreia "încadrarea ca funcţionar public cu statut special" - ceea ce semnifică numirea într-o funcţie vacantă de ofiţer sau de agent - se face cu prioritate prin repartizarea absolvenţilor instituţiilor de învăţământ pentru pregătirea personalului de penitenciare, ofiţeri şi agenţi; dreptul funcţionarilor publici cu statut special de a avansa (promova) în funcţie şi în grad profesional, în cariera profesională, în urma rezultatelor obţinute la evaluarea activităţii profesionale, conform prevederilor legii; avansarea (promovarea) în funcţii publice vacante a funcţionarilor publici cu statut special, care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, se realizează pe bază de concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare [art. 26 alin. (1) şi (2) din lege]; avansarea (promovarea) funcţionarilor publici cu statut special într-o funcţie imediat superioară la aceeaşi poziţie din stat se face fără examen, pe baza criteriilor stabilite prin ordin al ministrului justiţiei [art. 26 alin. (3) din lege]; posibilitatea trecerii agenţilor în corpul ofiţerilor din sistemul administraţiei penitenciare, prin concurs, în limita posturilor prevăzute în statele de organizare ale unităţilor de penitenciare; acordarea gradului profesional de ofiţer agenţilor care au promovat concursul se face în funcţie de vechimea ca agent sau subofiţer în instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului, conform metodologiei stabilite prin ordin al ministrului justiţiei (art. 29 din lege). Acest procedeu semnifică nu doar trecerea agentului în corpul ofiţerilor, ci şi ocuparea unei funcţii (de execuţie) vacanţe, prevăzută cu grad profesional de ofiţer de penitenciare. În ceea ce priveşte ocuparea din sursă externă a funcţiilor de execuţie vacante din sistemul administraţiei penitenciare, art. 30 alin. (1) din lege prevede că acestea se ocupă prin concurs, la care pot participa persoanele care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11. În situaţia neocupării posturilor vacante, acestea pot fi ocupate prin transferul cadrelor militare şi al funcţionarilor publici cu statut special din alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului şi din Ministerul Justiţiei, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11. În ceea ce priveşte ocuparea funcţiilor de conducere vacante din sistemul administraţiei penitenciare, regula este că acestea se ocupă prin avansarea ofiţerilor şi agenţilor, prin concurs. Pot participa la concurs pentru ocuparea posturilor vacante de conducere persoanele care au o vechime de cel puţin 3 ani în sistemul administraţiei penitenciare. Funcţiile de conducere din sistemul administraţiei penitenciare, rămase vacante ca urmare a neocupării, în condiţiile anterior menţionate, se ocupă prin concurs din sursă externă, iar, în subsidiar, prin transferul cadrelor militare şi al funcţionarilor publici cu statut special din alte instituţii publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională ale statului şi din Ministerul Justiţiei, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 11 din lege. Din ansamblul prevederilor legal enunţate, Guvernul consideră că prevederile de lege criticate nu aduc atingere art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, modalitatea de reglementare încadrându-se în marja de apreciere a legiuitorului şi în dreptul său de a delega în mod expres reglementarea anumitor aspecte, mai ales a celor de natură organizatorică, prin acte administrative de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor). Astfel, aspectele esenţiale în materie sunt reglementate la nivel primar, prin lege organică, iar nu printr-un act administrativ. De altfel, situaţia este diferită faţă de cea reţinută în Decizia nr. 803 din 24 noiembrie 2015. În plus, modalitatea de organizare şi desfăşurare a concursurilor de ocupare a funcţiilor de conducere şi de execuţie vacante sunt chestiuni concrete, care variază în funcţie de funcţia vacantă şi sunt stabilite în raport cu cerinţele angajatorului (autorităţii publice) la un moment dat. Reglementarea lor ţine de marja de apreciere a autorităţii publice, fiind o chestiune de management al sistemului, nefiind necesar să fie reglementate la nivel de lege. Legiuitorul primar a legiferat aspectele care conturează cadrul general în materia ocupării funcţiilor funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, tot el delegând autorităţii responsabile modul de a reglementa aspectele privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor specifice. Totodată, instanţele de contencios administrativ au competenţa de a aprecia asupra conformităţii cu legea a ordinului emis în aplicarea dispoziţiilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, iar atunci când constată că dispoziţiile acesteia contravin legii, pot dispune anularea acestora.