§ 102. - Decizia 9/2024 [R] privind pronunţarea unei hotărâri prealabile legate de aplicabilitatea art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 cererilor introduse de o societate faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei după introducerea cererii, dar înainte de comunicarea obligaţiilor de achitare a taxei judiciare de timbru

M.Of. 254

În vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2024
67. Cu titlu prealabil analizei fondului problemei de drept supuse dezbaterii, se impune verificarea împrejurării dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, respectiv aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu, în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional. Această finalitate semnifică evaluarea tuturor elementelor sesizării, ceea ce impune atât verificarea circumstanţelor care au generat-o, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare.