§ 81. - Decizia 9/2015 [A] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal

M.Of. 406

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2016
De asemenea, raportându-se la caracterul oficial al medierii, respectiv la faptul că aceasta poate fi realizată doar în faţa şi prin intermediul unui mediator (care a dobândit această calitate în temeiul legii), că sfera ei de aplicabilitate înglobează atât infracţiunile pentru care retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, cât şi infracţiunile pentru care împăcarea părţilor are acelaşi efect asupra laturii penale, precum şi la faptul că legiuitorul a enunţat expres "încheierea unui acord de mediere" în Codul de procedură penală în art. 16 alin. (1) lit. g), alături de împăcare şi retragerea plângerii prealabile, drept cazuri care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, s-a apreciat că aceste trei argumente sunt suficient de puternice pentru a trage concluzia că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale.