§ 73. - Decizia 9/2015 [A] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal

M.Of. 406

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2016
În punctul de vedere transmis, Institutul de Cercetări Juridice "Acad. Andrei Rădulescu" din subordinea Academiei Române a subliniat că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale, prevăzută într-o lege specială, o instituţie de sine stătătoare cu reglementare juridică distinctă, şi nu o formă a împăcării prevăzută în art. 159 din Codul penal, care este o normă de drept penal generală, astfel încât ea poate interveni oricând până la soluţionarea definitivă a cauzei, nefiind supusă termenului prevăzut de art. 159 alin. (3) din Codul penal referitor la împăcare.