§ 64. - Decizia 9/2015 [A] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal

M.Of. 406

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2016
Curtea de Apel Bacău - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi familie a invocat art. 1 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv că medierea reprezintă o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor. Faţă de aceste dispoziţii s-a arătat că medierea nu reprezintă o cauză care înlătură răspunderea penală, dar constituie o posibilitate legală de stingere a unor conflicte de drept penal. Totodată, s-a făcut referire la procedura de soluţionare a conflictului pe calea medierii în urma încheierii unui contract de mediere între mediator şi părţile aflate în conflict, precizându-se că posibilitatea soluţionării conflictului penal pe calea medierii rezultă din dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator. S-a mai arătat că, în latura penală a procesului, dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.