§ 39. - Decizia 9/2015 [A] referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea în principiu a următoarelor chestiuni de drept: 1. dacă dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator se interpretează în sensul că medierea este o cauză sui-generis de înlăturare a răspunderii penale sau este o modalitate a împăcării ca şi cauză de înlăturare a răspunderii penale reglementată de dispoziţiile art. 159 din Codul penal; 2. dacă medierea poate interveni numai până la citirea actului de sesizare potrivit dispoziţiilor art. 159 alin. (3) din Codul penal sau poate interveni în tot cursul procesului penal

M.Of. 406

În vigoare
Versiune de la: 15 Iulie 2016
Astfel, s-a arătat că art. 67 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, aplicabilă în cauzele penale, atât în latură penală, cât şi în latură civilă, prevede la alin. (2) că în latura penală a procesului dispoziţiile privind medierea se aplică numai în cauzele privind infracţiuni pentru care, potrivit legii, retragerea plângerii prealabile sau împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. Ca tehnică legislativă, s-a constatat că s-a preferat a se face trimitere la infracţiunile pentru care împăcarea părţilor sau retragerea plângerii prealabile înlătură răspunderea penală, fiind uşor de identificat astfel, fără a mai fi reluate, infracţiunile cărora li se aplică.