§ 55. - Decizia 9/2012 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, cu referire la modul de stabilire a stagiului complet de cotizare pentru recalcularea drepturilor de pensie ale persoanelor nevăzătoare ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 1 iulie 1977-31 martie 2001 în baza dispoziţiilor Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială

M.Of. 390

În vigoare
Versiune de la: 12 Iunie 2012
Totodată, Curtea observă că modificările succesive ale legislaţiei fac ca beneficiarii drepturilor de asigurări sociale să obţină valori diferite, în raport cu legislaţia care a fost în vigoare la data stabilirii drepturilor lor Astfel, data diferită a înscrierii la pensie plasează pensionarii în situaţii deosebite, tratamentul juridic diferenţiat fiind justificat de situaţia diferită a beneficiarilor dreptului la pensie, determinată de data naşterii dreptului, ceea ce nu constituie privilegii sau discriminări.