§ 31. - Decizia 896/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 227 alin. (1) lit. b) şi e) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
M.Of. 530
În vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2010
În aceste categorii de măsuri se încadrează şi dispoziţiile legale ce vizează dizolvarea societăţilor comerciale. Statul, reglementând asemenea măsuri, veghează la securitatea circuitului comercial şi, pentru a asigura acel climat de ordine şi încredere la nivel economic, a prevăzut eliminarea de pe piaţă a operatorilor economici care înregistrează grave disfuncţionalităţi la nivel organizatoric şi funcţional. Desigur, această măsură nu trebuie privită întotdeauna ca o sancţiune, dovadă că dizolvarea societăţii comerciale se poate face şi ca urmare a realizării obiectului de activitate a acestuia, ceea ce este o consecinţă firească a epuizării scopului pentru care a fost creată societatea în cauză.