§ 21. - Decizia 891/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 345

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2022
15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 112 din 23 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 353 din 7 aprilie 2021, instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, în redactarea anterioară modificării prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, ale art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. I pct. 24 din Legea nr. 156/2018, şi ale art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea exercitării raportului de serviciu, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a avut în vedere faptul că dispoziţiile legale criticate au un conţinut similar cu cele ale art. 56 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi că, prin Decizia nr. 387 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 24 iulie 2018, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că acestea sunt constituţionale în măsura în care sintagma "condiţii de vârstă standard" nu exclude posibilitatea femeii de a solicita continuarea executării contractului individual de muncă, în condiţii identice cu bărbatul, respectiv până la împlinirea vârstei de 65 de ani. Curtea a apreciat că încetarea raportului de muncă al femeii la o vârstă mai redusă decât a bărbatului poate şi trebuie să rămână o opţiune a acesteia, în contextul social actual. Transformarea acestui beneficiu legal într-o consecinţă asupra încetării contractului individual de muncă ce decurge ope legis dobândeşte valenţe neconstituţionale, în măsura în care ignoră voinţa femeii de a fi supusă unui tratament egal cu cel aplicabil bărbaţilor.