§ 10. - Decizia 891/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

M.Of. 345

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2022
6. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă şi prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, prin raportare la directivele europene în domeniu şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea din 26 februarie 1986, pronunţată în Cauza M. H. Marshall împotriva Southampton and South-West Hampshire Area Health Authority). Sunt invocate şi prevederile art. 14 alin. (1) lit. (c) din Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din data de 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă, potrivit cărora este interzisă orice discriminare directă sau indirectă pe criteriul sexului în sectoarele public sau privat, inclusiv organismele publice, în ceea ce priveşte "condiţiile de încadrare în muncă şi de muncă, inclusiv condiţiile de concediere, precum şi remuneraţia, astfel cum este prevăzut la articolul 141 din tratat".