§ 42. - Decizia 89/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a dispoziţiilor art. 28, 30 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

M.Of. 842

În vigoare
Versiune de la: 23 August 2024
38. Cu privire la dispoziţiile art. VII pct. 1-3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 se mai arată că, prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a interpretat greşit art. 60 din Legea nr. 223/2015, introdus neconstituţional prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, confundând un drept de asigurare socială, cum este pensia militară, cu un drept compensatoriu derivat din decorarea cu Ordinul "Meritul Militar", încălcând dispoziţiile Constituţiei. Astfel, instanţa supremă a admis o interpretare unitară şi obligatorie a Legii nr. 223/2015 în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017, act normativ emis de Guvern şi neaprobat de Parlament. Practic, a situat un act normativ de rang inferior al Guvernului deasupra unui act normativ de rang superior al Parlamentului, încălcând art. 61 şi 124 din Constituţie. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depăşit prin interpretarea dată sensul şi limitele legii. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 nu este egala Legii nr. 223/2015 decât în măsura în care este aprobată de Parlament. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 este un act normativ al Guvernului care nu a parcurs procedura completă, fiind atacabil la Curtea Constituţională pentru neconstituţionalitate, iar un drept prevăzut de o lege nu poate fi scos din vigoare prin interpretare, aşa cum a procedat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021.