§ 33. - Decizia 89/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VII din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum şi a dispoziţiilor art. 28, 30 şi 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat şi ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 13 septembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii

M.Of. 842

În vigoare
Versiune de la: 23 August 2024
29. Se susţine şi că nu a existat o situaţie urgentă care să justifice emiterea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017. Astfel, sunt invocate cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin Decizia nr. 656 din 30 octombrie 2018 şi se arată că afirmaţiile făcute în nota de fundamentare a actului normativ sunt eronate, nerezultând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de emitere a acestui act normativ arătate în decizia mai sus amintită.