§ 26. - Decizia 881/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. c) liniuţa a treia teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor

M.Of. 600

În vigoare
Versiune de la: 25 August 2011
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, potrivit principiului pacta sunt servanda înscris în art. 969 din Codul civil, toate părţile unui contract sunt obligate la respectarea clauzelor acestuia. Prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a urmărit însă întărirea protecţiei acordate cetăţenilor în calitatea acestora de consumatori împotriva unor practici incorecte promovate de operatorii economici, având în vedere raportul disproporţionat de resurse şi forţă economică existent între aceştia. Aşa fiind, prin textul de lege criticat legiuitorul a urmărit asigurarea unui echilibru în raporturile dintre operatorul economic şi consumator, în vederea respectării principiului egalităţii armelor, componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.