§ 25. - Decizia 876/2011 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82^1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

M.Of. 632

În vigoare
Versiune de la: 5 Septembrie 2011
În plus, potrivit art. 41 din Constituţie, dreptul la muncă constă în posibilitatea acordată unei persoane de a-şi câştiga existenţa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată. Or, incompatibilitatea prevăzută de dispoziţiile de lege criticate nu exclude posibilitatea ca avocatul să îşi exercite profesia în cauzele şi în condiţiile stabilite de lege. Dreptul persoanei de a-şi alege profesia, meseria ori locul de muncă, prevăzut de textul constituţional, nu contravine condiţiilor sau incompatibilităţilor instituite pentru exercitarea unor funcţii sau demnităţi publice, astfel încât acestea să corespundă interesului public. Mai mult, nu trebuie omis faptul că avocatura este un serviciu public, care este organizat şi funcţionează pe baza unei legi speciale, Legea nr. 51/1995, iar profesia de avocat poate fi exercitată de un corp profesional selectat şi funcţionând după reguli stabilite de lege.