§ 30. - Decizia 869/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei şi ale art. 16 alin. (2) lit. e)din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, precum şi a prevederilor art. 83 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 şi ale art. 17 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 96/2006

M.Of. 166

În vigoare
Versiune de la: 4 Martie 2016
- Art. 17 alin. (1): "Deputatul sau senatorul care, la data intrării în exerciţiul mandatului, se află în una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute în prezentul statut sau în alte legi speciale are la dispoziţie un termen de 15 zile pentru a notifica Biroul permanent al Camerei din care face parte cu privire la starea sa de incompatibilitate. După expirarea acestui termen, deputatul sau senatorul va opta, în termen de 30 de zile, între mandatul de deputat sau de senator şi funcţia ori funcţiile incompatibile, demisionând potrivit opţiunii sale [...]".