§ 22. - Decizia 863/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 356

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2021
14. Caracterul distinct al procedurii insolvenţei a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, precum termenele în care se pot contesta anumite acte în legătură cu această procedură sau datele de la care curge termenul în care se pot utiliza căile de atac în materie, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie. În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerinţe sau de exercitarea sa într-un anumit termen, nu s-a procedat în această manieră cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării drepturilor constituţionale prevăzute de art. 21 şi art. 24, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor părţilor.