§ 20. - Decizia 863/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 43 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

M.Of. 356

În vigoare
Versiune de la: 7 Aprilie 2021
12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în procedura insolvenţei, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii, precum şi prima citare şi comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acţiune se efectuează potrivit Codului de procedură civilă, aşadar, potrivit regulii general aplicabile în procesele civile. După deschiderea procedurii, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvenţă înlocuieşte, de la data publicării acestora, citarea, convocarea şi notificarea actelor de procedură efectuate individual faţă de participanţii la proces. Mai mult, legea prevede că în cazul persoanelor împotriva cărora se introduce o acţiune după deschiderea procedurii insolvenţei, pe lângă citarea şi comunicarea actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvenţă, se vor efectua şi formalităţile de citare/comunicare prevăzute de dreptul comun în materie [art. 42 din Legea nr. 85/2014].