Decizia 858/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă
M.Of. 604
În vigoare Versiune de la: 26 August 2010
Decizia 858/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă
Dată act: 24-iun-2010
Emitent: Curtea Constitutionala
Augustin Zegrean | - preşedinte |
Aspazia Cojocaru | - judecător |
Acsinte Gaspar | - judecător |
Petre Lăzăroiu | - judecător |
Mircea Ştefan Minea | - judecător |
Iulia Antoanella Motoc | - judecător |
Ion Predescu | - judecător |
Tudorel Toader | - judecător |
Puskas Valentin Zoltan | - judecător |
Simona Ricu | - procuror |
Daniela Ramona Mariţiu | - magistrat-asistent |
Pe rol se afla soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lazăr Ioan, în nume propriu, şi în calitate de titular al Cabinetului individual de avocatură "Lazăr Ioan" în Dosarul nr. 3.493/208/2006 al Judecătoriei Caransebeş.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
Prin Încheierea din 2 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. 3.493/208/2006, Judecătoria Caransebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Lazăr Ioan, în nume propriu, şi în calitate de titular al Cabinetului individual de avocatură "Lazăr Ioan".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că posibilitatea acordată reclamantului prin textul criticat de a dispune cu privire la locul unde se va desfăşura judecata încalcă dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
De asemenea, se invocă şi prevederile art. 20 din Legea fundamentală cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul arată că textul de lege criticat stabileşte competenţa teritorială alternativă în soluţionarea cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit. Prevederile criticate sunt foarte clare, astfel încât simpla nerespectare a acestora sau temerea că ar putea fi încălcate nu poate atrage neconstituţionalitatea textului respectiv. Avându-se în vedere că nu se invocă motive de neconstituţionalitate intrinseci textelor de lege, ci se critică modul în care prevederile respective ar putea fi interpretate şi aplicate, critica de neconstituţionalitate este inadmisibilă.
Avocatul Poporului arată că textul de lege criticat prevede un caz de competenţă teritorială alternativă aplicabil în situaţia în care s-a săvârşit un fapt ilicit, reclamantul având posibilitatea de a depune cererea de chemare în judecată atât la instanţa de domiciliu al pârâtului, cât şi la instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt. Textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale invocate, excepţia de neconstituţionalitate fiind neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 pct. 8 din Codul de procedură civilă, cu următorul conţinut: "în afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:
8. În cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt."
În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale, autoarea excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi şi art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului cu raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţia de lege criticată reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă care consacră, în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, dreptul reclamantului de a alege între instanţa domiciliului pârâtului şi instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Competenţa teritorială alternativă nu are semnificaţia unei alegeri neîngrădite a instanţei, opţiunile reclamantului fiind circumscrise, pe de o parte, prin arătarea expresă în lege a situaţiilor în care competenţa teritorială este alternativă, şi, pe de altă parte, prin arătarea instanţelor între care se poate alege.
Stabilirea de către legiuitor, în cazul cererilor ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, a unei competenţe teritoriale alternative este motivată de necesitatea unei mai bune administrări a justiţiei, probele fiind mai uşor de administrat în apropierea locului în care s-a săvârşit fapta ilicită.
Deşi, în cazul competenţei teritoriale alternative, alegerea aparţine întotdeauna reclamantului, odată aleasă instanţa de judecată şi introdusă cererea de chemare în judecată, dreptul de opţiune al reclamantului se stinge, el nemaiputând reveni asupra alegerii sale.
În continuare, Curtea reţine că poziţia juridică a reclamantului care declanşează procesul este total diferită de cea a pârâtului chemat în judecată prin acţiunea introdusă de reclamant, astfel că nu poate fi vorba de o inegalitate de tratament aplicabil părţilor din proces. Stabilirea prin prevederile legale criticate a competenţei teritoriale alternative nu aduce atingere, sub nicio formă, dreptului părţilor de a beneficia de un proces echitabil şi nu afectează imparţialitatea justiţiei.
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, procedura de judecată este prevăzută de lege, astfel încât stabilirea regulilor referitoare la competenţa teritorială alternativă, precum şi la părţile care au dreptul de a alege reprezintă o atribuţie exclusivă a legiuitorului.
Aşa fiind, Curtea constată că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate promovate de autorul excepţiei, excepţia fiind neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »