§ 11. - Decizia 856/2012 [R] referitoare la excepta de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing

M.Of. 825

În vigoare
Versiune de la: 7 Decembrie 2012
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textele criticate creează discriminare între părţile contractului de leasing, neprevăzând sancţiuni juridice echivalente în cazul nerespectării de către părţi a obligaţiilor asumate şi neasigurând un echilibru între drepturile şi obligaţiile acestora. Astfel, utilizatorul este obligat să accepte clauze abuzive, pe care nu le-ar fi acceptat în alte condiţii, iar finanţatorul beneficiază de o contraprestaţie chiar şi în condiţiile în care partea care utilizează bunul rămâne fără folosinţa acestuia, fiind încălcate, în acest fel, dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Se susţine, totodată, că plata ratelor până la expirarea contractului de leasing, chiar şi după rezilierea acestuia, pe lângă restituirea bunului şi reţinerea ratelor plătite înaintea datei rezilierii, afectează dreptul de proprietate al utilizatorului, neexistând un just echilibru între interesul general ocrotit şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului, aspecte ce contravin prevederilor constituţionale ale art. 136 alin. (5). Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1986, pronunţată în Cauza James şi alţii împotriva Marii Britanii.