§ 11. - Decizia 851/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 527 alin. (2) şi ale art. 529 alin. (1) şi (2) din Codul civil, în interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii

M.Of. 454

În vigoare
Versiune de la: 6 Mai 2022
7. Se mai arată că afectarea unui astfel de bun are loc atunci când se produce micşorarea cuantumului unui drept bănesc, cum ar fi dreptul la pensie, fără consimţământul titularului dreptului, invocând cele statuate în acest sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 859 din 16 iunie 2009. Or, se susţine că în cazul în care, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, dreptul la norma de hrană al personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională a fost inclus în totalul veniturilor nete lunare, nu mai poate fi aplicabilă interpretarea dată prin Decizia nr. 21 din 19 octombrie 2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Se arată că o interpretare contrară ar reprezenta o ingerinţă nelegitimă asupra dreptului la pensia de întreţinere, care nu ar fi stabilită prin lege, în acord cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie, fiind încălcate în acest mod şi principiile constituţionale referitoare la statul de drept şi neretroactivitatea legii civile.