§ 29. - Decizia 841/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 314/2001 pentru reglementarea situaţiei unor societăţi comerciale

M.Of. 301

În vigoare
Versiune de la: 25 Martie 2021
23. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 16 din Constituţie prin raportarea unui text legal la un alt text legal [a art. 7 din Legea nr. 314/2001 la art. 237 alin. (13) din Legea nr. 31/1990], Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. S-a reţinut că, procedându-se altfel, s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Cu atât mai mult, examinarea constituţionalităţii unor texte de lege nu se poate realiza prin compararea normelor ce reglementează procedura de judecată în materie civilă şi procedura de judecată în materie penală, astfel cum se solicită în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea Decizia nr. 743 din 26 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 954 din 27 noiembrie 2006, şi Decizia nr. 495 din 16 noiembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 19 ianuarie 2005).