§ 38. - Decizia 835/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
M.Of. 546
În vigoare
Versiune de la: 4 August 2010
Se mai invocă în susţinerea criticii de neconstituţionalitate faptul că o atare operaţiune juridică se poate efectua în frauda creditorilor, însă, şi în această ipoteză există remedii juridice, şi anume creditorii pot cere deschiderea procedurii insolvenţei şi, în cadrul procedurii, se poate face aplicarea art. 79 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, potrivit căruia "administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii".