§ 13. - Decizia 835/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 226 alin. (1) lit. c), alin. (2) şi (3) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale

M.Of. 546

În vigoare
Versiune de la: 4 August 2010
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate sunt neconstituţionale, întrucât nu respectă principiul simetriei juridice, în sensul că retragerea asociatului nu ar trebui să fie posibilă decât pe baza acordului dintre asociaţi din moment ce societatea a fost constituită tot în baza unui atare acord. Or, intervenţia instanţei de judecată în procedura de retragere a asociatului este de natură să încalce dreptul constituţional de asociere. Se consideră că, în această privinţă, societăţile cu răspundere limitată ar trebui să aibă acelaşi regim juridic cu societăţile pe acţiuni şi, prin urmare, art. 226 din lege să nu îşi găsească aplicabilitatea în raport cu acestea.