§ 13. - Decizia 829/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală
M.Of. 347
În vigoare
Versiune de la: 29 Aprilie 2020
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală recunosc numai procurorului, inculpatului, părţii civile, părţii responsabile civilmente şi persoanei vătămate dreptul de a declara apel împotriva sentinţei referitoare la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei, întrucât doar aceşti participanţi la procesul penal justifică un interes în promovarea căii de atac mai sus menţionate. Prin urmare, se susţine că un inculpat cercetat în aceeaşi cauză penală, dar care nu este parte la acordul de recunoaştere a vinovăţiei, nu are interes să exercite apel împotriva hotărârii primei instanţe, deoarece acordul în cauză nu îl prejudiciază şi nici nu îl avantajează. Se arată că, potrivit art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, atunci când acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat un astfel de acord.