§ 11. - Decizia 829/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 478-488 din Codul de procedură penală

M.Of. 347

În vigoare
Versiune de la: 29 Aprilie 2020
7. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în privinţa dispoziţiilor art. 485 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, şi neîntemeiată în privinţa celorlalte dispoziţii legale criticate. Referitor la criticile formulate cu privire la prevederile art. 478-488 din Codul de procedură penală, ce reglementează acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în ansamblul său, se susţine că instituţia de drept procesual penal anterior menţionată urmăreşte soluţionarea cauzelor penale într-o manieră egal avantajoasă pentru inculpat şi pentru stat, fără a încălca drepturile fundamentale ale celui dintâi. Se arată că încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei este lăsată la aprecierea inculpatului, acesta nefiind obligat să îl încheie, şi că aceasta este supusă controlului instanţei judecătoreşti. Mai mult, se susţine că art. 480 din Codul de procedură penală impune ca la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei să existe suficient de multe date cu privire la existenţa faptei pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală şi la vinovăţia inculpatului. Referitor la prevederile art. 488 alin. (1) din Codul de procedură penală, se arată că răspunderea penală este personală şi se stabileşte, în situaţia în care persoana interesată ar fi trimisă în judecată pentru o infracţiune care are legătură cu cea a inculpatului, exclusiv pe baza probelor administrate în dosarul în care persoana în cauză are calitatea de inculpat, beneficiind de toate garanţiile prevăzute de lege. Se apreciază însă că, pentru respectarea principiului egalităţii armelor, instanţa de judecată ar trebui să aibă posibilitatea să modifice natura, cuantumul şi modalitatea de executare a pedepsei, atunci când apreciază că sunt prea aspre raportat la particularităţile comiterii faptei şi la persoana inculpatului, având în vedere că aceasta poate interveni, prin respingerea acordului, potrivit prevederilor art. 485 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, în situaţia în care soluţia negociată este nejustificat de blândă în raport cu gravitatea infracţiunii sau cu periculozitatea infractorului. Se susţine că imposibilitatea instanţei de a interveni în sensul arătat anterior limitează dreptul de acces efectiv la justiţie.