§ 9. - Decizia 827/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 346

În vigoare
Versiune de la: 20 Aprilie 2018
5. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, în cauză fiind vorba de interpretarea şi aplicarea legii. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat în Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, că însemnătatea noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o consiliere pentru a evalua, la nivel rezonabil în circumstanţele cauzei, consecinţele ce ar putea decurge dintr-o anumită acţiune (a se vedea, între altele, Hotărârea din 13 iulie 1995, pronunţată în Cauza Tolstoy Miloslavsky împotriva Regatului Unit, paragraful 37). Acest lucru se întâmplă de obicei cu profesioniştii, obişnuiţi să facă dovada unei mari prudenţe în exercitarea meseriei lor. De asemenea se poate aştepta de la ei să acorde o atenţie deosebită evaluării riscurilor pe care le implică (Hotărârea din 11 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 35).