§ 48. - Decizia 825/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (8) lit. b) şi alin. (9), precum şi ale art. 162 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
M.Of. 403
În vigoare Versiune de la: 16 Aprilie 2021
32. Raportat la prevederile criticate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 554 din 18 septembrie 2018, precitată, paragrafele 20-44, Curtea a efectuat testul de proporţionalitate. Conform acestui principiu, orice măsură luată trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - nu depăşeşte ceea ce este necesar pentru îndeplinirea scopului şi proporţională - corespunzătoare scopului urmărit (Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 775 din 24 octombrie 2014). Procedând la efectuarea testului de proporţionalitate şi având în vedere principiile desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la protecţia datelor cu caracter personal, în esenţă, Curtea a reţinut că publicarea pe pagina de internet proprie a organelor fiscale a listelor cu debitorii persoane fizice care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi a cuantumului acestora nu pune în discuţie aspecte cruciale ale vieţii private a acestor debitori şi cu atât mai puţin ridică probleme care ţin de identitatea ori existenţa acestora. Cu referire la legitimitatea obiectivului urmărit de stat prin ingerinţa în viaţa privată ocrotită şi garantată de art. 26 alin. (1) din Constituţie, Curtea a reţinut că, potrivit pct. 1 al anexei la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 558/2016 privind Procedura de publicare a listelor debitorilor care înregistrează obligaţii fiscale restante, precum şi cuantumul acestor obligaţii, obiectivul dispoziţiilor criticate constă în descurajarea acumulării de arierate bugetare de către contribuabili, persoane fizice şi juridice. Cu alte cuvinte, măsura criticată urmăreşte sporirea efectivităţii încasărilor bugetare. Acest obiectiv poate fi uşor subsumat conceptului de bunăstare economică a ţării, conţinut în enumerarea de la paragraful 2 al art. 8 din Convenţie, iar legitimitatea lui nu poate fi pusă la îndoială, în contextul în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, prin Hotărârea din 23 februarie 1995, pronunţată în Cauza Gasus Dosier-Und Fordertechnik GmbH împotriva Olandei, paragraful 61, că "facilitarea recuperării datoriilor fiscale se situează în mod clar în limitele interesului general." De asemenea, Curtea a recunoscut că trebuie lăsată o marjă de apreciere autorităţilor naţionale competente cu referire la menţinerea unui just echilibru între, pe de o parte, interesul publicităţii procedurilor judiciare, şi, pe de altă parte, interesele părţii sau ale unui terţ în menţinerea confidenţialităţii unor astfel de date. În ceea ce priveşte importanţa interesului public al unei colectări efective a impozitelor şi a taxelor, Curtea a reamintit că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili taxele şi impozitele, precum şi de a configura regimul juridic al acestora, întemeiate pe dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Constituţie, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care sa statuat că statul, mai ales atunci când elaborează şi pune în practică o politică în materie fiscală, se bucură de o marjă largă de apreciere, cu condiţia existenţei unui "just echilibru" între cerinţele interesului general şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 februarie 2006, pronunţată în Cauza Stere şi alţii împotriva României, paragraful 50, şi Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragrafele 15 şi 16).