§ 45. - Decizia 825/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
M.Of. 201
În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2019
37. În acelaşi timp, Curtea constată că regulile specifice privind programul de lucru, formele de organizare a acestuia şi acordarea repausului săptămânal pot fi stabilite prin ordin al ministrului de resort, în condiţiile dispoziţiilor art. 77 şi 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora ordinele cu caracter normativ ale conducătorilor ministerelor se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului, iar acestea trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora. Verificarea legalităţii unui asemenea ordin revine instanţei judecătoreşti competente, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004.