§ 10. - Decizia 825/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului

M.Of. 201

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2019
8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care susţine că elementele esenţiale ale raporturilor de serviciu ale poliţiştilor trebuie reglementate prin lege, astfel cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa. Astfel, rezolvarea problemei aduse în atenţia Curţii Constituţionale a fost realizată prin dispoziţiile art. 39 alin. (1) din Legea nr. 360/2002 potrivit cărora durata programului de lucru al poliţistului este de 8 ore pe zi. De asemenea precizează că aspectele colaterale ale raporturilor de serviciu, vizând organizarea în concret a programului de lucru al poliţiştilor, pot fi reglementate prin ordin al ministrului.