§ 24. - Decizia 824/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi ale art. 421 alin. (2) teza întâi din Codul de procedură civilă
M.Of. 219
În vigoare
Versiune de la: 5 Martie 2022
16. Referitor la susţinerile potrivit cărora termenul de recurs ar trebui să curgă de la momentul comunicării hotărârii supuse recursului, Curtea a observat că, în Codul de procedură civilă, legiuitorul a reglementat prin art. 487 alin. (1) că "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs". Excepţia de la regula enunţată este dată, aşadar, prin trimiterea la prevederile art. 470 alin. (5), care vizează termenul de exercitare a apelului, precizând că, în cazul în care acesta curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea apelului se va face într-un termen de aceeaşi durată, care curge însă de la data comunicării hotărârii. În consecinţă, în mod similar, şi în situaţia în care termenul de exercitare a recursului curge de la pronunţare, acesta va fi formulat în respectivul termen, dar pentru motivarea sa termenul va curge de la comunicarea hotărârii atacate.