§ 5. - Decizia 82/2014 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 9, art. 14, art. 23, art. 25-28^1, art. 30, art. 65, art. 68^1, art. 69-74, art. 136-138, art. 143-152, art. 160-160^b, art. 161-170, art. 200-264, art. 270, art. 274, art. 287, art. 385^9 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi, în special, ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 5, art. 18^1 alin. (1) şi art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 260

În vigoare
Versiune de la: 9 Aprilie 2014
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că textele criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. În subsidiar, se susţine că criticile formulate nu reprezintă veritabile excepţii de neconstituţionalitate, autorul fiind nemulţumit, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii. Referitor la art. 181 alin. (1) şi art. 182 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, se susţine că, în cazul acestora, autorul critică limitele speciale ale pedepselor prevăzute de dispoziţiile legale criticate. Se arată că atât interpretarea şi aplicarea legii, cât şi modificarea textelor supuse controlului de constituţionalitate sunt aspecte ce nu intră în sfera de competenţă a Curţii Constituţionale.