§ 10. - Decizia 82/2014 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 9, art. 14, art. 23, art. 25-28^1, art. 30, art. 65, art. 68^1, art. 69-74, art. 136-138, art. 143-152, art. 160-160^b, art. 161-170, art. 200-264, art. 270, art. 274, art. 287, art. 385^9 alin. 1 pct. 10 din Codul de procedură penală din 1968 şi, în special, ale art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968 şi ale art. 5, art. 18^1 alin. (1) şi art. 18^2 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie

M.Of. 260

În vigoare
Versiune de la: 9 Aprilie 2014
Cu privire la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 262 pct. 1 lit. a) din Codul de procedură penală din 1968, se susţine că acestea contravin principiului siguranţei şi securităţii juridice, principiu constituţional dedus prin interpretarea sistematică a prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), art. 11 alin. (2), art. 15 alin. (1) şi (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, 21, art. 24 alin. (1), art. 52, 53, 57, 124, 126, 129, 131, 132, art. 146 lit. d) şi art. 154 alin. (1) din Legea fundamentală şi care garantează securitatea juridică a persoanei contra riscurilor la care este expusă chiar prin conţinutul normelor juridice. Se arată că trimiterea în judecată a unei persoane poate avea loc doar în condiţiile în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, ce are ca scop tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. Se susţine, totodată, că prin emiterea rechizitoriului, procurorul urmăreşte ca persoana trimisă în judecată să fie trasă la răspundere penală, considerând-o, în acest fel, vinovată de săvârşirea infracţiunilor reţinute în actul de sesizare a instanţei. În aceste condiţii persoana trimisă în judecată este prezumată a fi vinovată, situaţie ce încalcă principul constituţional statuat la art. 23 alin. (11) din Constituţie. Se arată că, de altfel, dacă persoana în cauză ar fi prezumată a fi nevinovată, procurorul ar face aplicarea prevederilor art. 10 alin. (1) lit. d) şi e) din Codul de procedură penală din 1968, neputând pune în mişcare acţiunea penală. Se susţine, de asemenea, că prin încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, potrivit căreia, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată, cel trimis în judecată este pus în situaţia de a-şi dovedi în faţa instanţei propria nevinovăţie.