§ 6. - Decizia 819/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, precum şi a prevederilor art. 12 alin. (1), art. 13, art. 14 alin. (1), art. 15 alin. (2)-(4) şi art. 16-18 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor

M.Of. 127

În vigoare
Versiune de la: 8 Februarie 2021
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Fondului de Garantare a Asiguraţilor, care, reiterând, în esenţă, cele prezentate pe larg în cuprinsul punctului de vedere depus la dosar, solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, context în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, şi anume, Decizia nr. 80 din 28 februarie 2017 şi Decizia nr. 611 din 10 octombrie 2019.