§ 12. - Decizia 817/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111, prin raportare la art. 105 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 11 din 18 aprilie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi ale art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

M.Of. 444

În vigoare
Versiune de la: 27 Mai 2020
8. Faţă de această împrejurare, se apreciază că dispoziţiile criticate sunt contrare art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, deoarece îngrădesc nejustificat exercitarea dreptului de a formula contestaţie la tabelul de creanţe împotriva creanţei bugetare în procedura de insolvenţă în ceea ce îi priveşte pe debitori şi pe terţii creditori, în condiţiile în care creditorul bugetar, la rândul său, nu este supus aceloraşi restricţii în ceea ce priveşte exercitarea dreptului propriu de a contesta celelalte creanţe admise în tabel; de asemenea aduc atingere şi dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece în aceeaşi procedură judiciară nu se pot anula faţă de anumiţi participanţi drepturi ce sunt recunoscute altor participanţi atunci când se află, la rândul lor, în aceeaşi poziţie procesuală, de creditor contestator la tabelul de creanţe.