§ 33. - Decizia 816/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, coroborat cu art. 8 - capitolul VIII - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi a dispoziţiilor art. 17 alin. (5) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor coroborat cu nota 1 - capitolul I - anexa VI din Legea-cadru nr. 284/2010 şi cu art. 74 alin. (1) şi art. 86 din Legea nr. 303/2004

M.Of. 165

În vigoare
Versiune de la: 4 Martie 2016
14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (5) din Legea-cadru nr. 284/2010, Curtea observă că, referitor la problema de drept a discriminării ce priveşte salarizarea sub aspectul trecerii într-o altă tranşă de vechime ulterior sau anterior anului 2011, a statuat că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor potrivit acestor gradaţii se fac potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea a subliniat faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă (în acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 579 din 29 septembrie 2015, precitată, paragraful 18, şi Decizia nr. 669 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012).