§ 162. - Decizia 81/2025 [A] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27^29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, şi la cele ale art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti

M.Of. 678

În vigoare
Versiune de la: 21 Iulie 2025
91. Hotărârile Guvernului sunt acte de reglementare secundară (secundum legem) ce se emit pentru organizarea executării legilor, motiv pentru care într-o lege sau ordonanţă trebuie să fie precizat temeiul emiterii acestora. Actele normative date în executarea actelor normative primare (legi sau ordonanţe ale Guvernului) trebuie să fie emise cu respectarea competenţei constituţionale, competenţei legale a organului emitent şi cu respectarea actelor normative cu forţă juridică superioară. Hotărârile Guvernului, conform art. 108 alin. (2) din Constituţia României, republicată, "se emit pentru organizarea executării legilor".